|
|
|

Programele Noastre
Programe Active
Centrul Social
Centrul Social al Fundaţiei Iosif oferă structura administrativa şi sprijină dezvoltarea programelor Fundaţiei. Este alcătuit din multiple departamente, precum cel financiar,
administrativ, social sau informaţional şi oferă următoarele servicii, atât pentru copii, cât şi pentru familiile acestora:
Prevenirea abandonului familial şi a ajungerii copiilor în stradă.
Reintegrarea copiilor în familia biologică, familia lărgită sau familii de asistenţi maternali.
Consilierea relaţiei copil-părinte
Asistenţă pe termen lung acordată copiilor şi familiilor acestora.
Dezinstituţionalizarea copiilor din centre de plasament.
|
 |
Pregătirea şi evaluarea situaţiei copiilor propuşi pentru adopţie
Pregătirea dosarelor, verificarea informaţiilor şi prezentarea cazurilor copiilor propuşi pentru adopţie în Comisia pentru Protecţia Copilului
Intervenţii în Comisia pentru Protecţia Copilului şi chiar în tribunal pentru susţinerea drepturilor copilului.
Centrul nostru Social este programul prin intermediul căruia îi specializăm pe colaboratorii noştrii, precum şi resursele umane implicate în activităţile şi programele desfăşurate de Fundaţia Iosif.
Conducerea Fundaţiei doreşte să mulţumească tuturor angajaţilor şi colaboratorilor pentru loialitate şi eforturile depuse pentru îndeplinirea obiectivelor sale.
Pentru o cât mai bună vizualizare a acestei pagini, vă rugăm să setaţi rezoluţia monitorului la 1024 x 768 pixeli!!!
|
|