|
|
|

Programele Noastre
Programe Definitivate
Ultima Şansă
|
Acest program a apărut din dorinţa noastră de a suplini posibilele neajunsuri provocate de închiderea Programului "Ajutor ambulatoriu" odată cu deschiderea Casei "Iosif" (Centru de Protecţie a Copilului) în 1998. Câţiva dintre colaboratorii noştri au ales să continue activităţile în mediul stradal. Aceasta fiind alegerea lor, noi am încercat să-i sprijinim cât mai mult. Pe 1 octombrie 1998, Ionel, Peter şi Leonard - toţi lucrători sociali cu o vastă experienţă în "lumea străzii" - au demarat proiectul de acordare de
|
asistenţă psiho-socio-medicală, în vederea reinserţiei sociale a tinerilor din mediul stradal.
Activităţile urmau să se desfăşoare nu numai în stradă, ci şi în penitenciare, în spitale, în toate formele de tranzit pentru tinerii din stradă.
Programul intenţiona să ajute la schimbarea vieţii tinerilor din "stradă" sau care riscau să ajungă acolo. Etapele acestui proiect erau următoarele:
contactarea lor,
acordarea unui prim ajutor de urgenţă (igienizare, îmbrăcăminte, înlesnirea spitalizării unde era cazul),
consiliere în vederea găsirii unui adăpost şi a unui loc de muncă,
schimbarea mentalităţii lor.
|
|
În acest moment, atenţia colaboratorilor noştri se focalizează în principal asupra tinerilor din penitenciare (care nu sunt vizitaţi de membrii familiei şi care - datorită acestui lucru - prezintă un risc crescut de a ajunge în stradă).
Regretăm faptul că lipsa de fonduri nu ne-a permis dezvoltarea acestui tip de servicii sociale.
|
Pentru o cât mai bună vizualizare a acestei pagini, vă rugăm să setaţi rezoluţia monitorului la 1024 x 768 pixeli!!!
|
|